arcenciel

Ooobraz frumos

Ooobraz frumos

Cu cetina tot

Veeeeerdeeeeeeeee !

Forili zanghiesc la jeam

Ies copchiii sa si joashi

Tara-ntreaga-i un santier

Cand i pashe.

Tata canta pe tractor

Mama cozonac ni fashe

Tara-ntraga-i un santier

Cand i pashe.

Tot inainte ?

Nu stiu despre ce vrea sa fie postarea asta. Cu atat mai bine.

Am impresia ca trece timpul repede. Fara etaloane. Pur si simplu trece repede, ma mir ca nu-mi flutura parul de cat de repede alearga zilele pe langa mine. Si cateodata am senzatia ca nu prind mai nimic din ele, ca mi le-a trait altcineva si eu ma trezesc seara, cand ma bag franta sub patura. Sau cand stau cu ochii la tavan si cu o cana fierbinte de ceai negru in maini. Nu e nimic depresiv in asta, nu-mi plang timpul trecut, inca mai am. Sunt tanara. Fara etalon. Pur si simplu ma simt tanara. Pot sa stiu multe si pot sa urc inca multe trepte.

Fara legatura, oricum nu intentionam sa am vreo revelatie inchegata despre lumea din jur astazi. Lumea e oricum facuta din bucati lipite prost, puse fara portiuni de tranzitie unele peste altele. Deci, fara legatura, dau astia numai porcarii la tv. N-o sa ma revolt, sunt prea obosita in seara asta ca sa ma revolt, si oricum o face toata lumea. Dar parca se straduiesc oamenii astia sa nu lase sa patrunda nimic acceptabil la televizor. Fotbalul ce mai e, pacat ca n-am sa-l inteleg niciodata. Si pentru tenis nu voi avea niciodata rabdare.

Si tot aia.

E deja octombrie. Serios, e deja octombrie.

Si fufele din orasul asta se straduiesc sa fie cat de fufe posibil. Cateodata mi se face rau cand vad imprimeuri si blanite si chiloti si par si funduri si tate urate expuse sclipicios pe strazi. Si mai rau mi se face cand vad idioti carora li se scurg ochii dupa ele. E trist.

Oameni au principii si flori artificiale. Mari diferente nu-s intre cele doua. Oamenii-s inflexibili si prosti. Nu vad nimic in jur, dar is oameni de cuvant, de principiu si de actiune.

Am pielea uscata iremediabil.

Ma inclin si va urez noapta buna. Mai vorbim noi.

C-asa sunt eu, mereu trag inapoi la sanul patriei de unde curge lapte si miere. Din unele puncte de vedere. Ca din altele (a se citi majoritatea) … ramane cu puncte puncte.

Deci sa va spun. Scurt pe doi, ca foamea ma trage spre frigider, somnul spre pat si tastatura mi se agata cu disperare de buricele degetelor. Si maine ma trezesc devreme.

Am fost in Cehia. La scoala de vara de film documentar “One World in Schools”, in care Romania tocmai a fost bagata pe teava. Un proiect cica educational, axat pe drepturile omului (iete-asa ca nu vreau sa scriu cu majuscule), ceva propaganda in sensul asta. Care insa spre bucuria mea a ramas numai in teorie. In practica, am invatat cum sa tin mana pe o camera profesionala, sa-i reglez lumina si focusul, sa apas rec si sa tai filme. Asta am facut, deci, toata saptamana. Un regizor foarte misto ne-a coordonat, Mira Janek, care stie sa faca filme, sa bea vin si sa te loveasca din senin cu cate-o vorba de duh - toate foarte bine. Apoi niste studenti la FAMU, UNATCul lor, niste cehi si slovaci binevoitori… Si inca niste polonezi care incercau sa para binevoitori dar nu le-a iesit extraordinar de bine. A fost interesant, i-am dat pe spate cu spiritul nostru de echipa, le-am facut placinta cu branza, le-am dat sa bea, le-am cantat si ei ne-au cazut la picioare.

Si-acuma, numai ce m-am intors de la o cumparatura in Austria. Nu ca e de fite, ca e mai ieftin. Si mai bun. Am dat iama in H&M si-apoi cand s-au terminat banii am lovit autostrada. Nu e asta subiect de discutie. Subiectul adevarat e cum nu avem autostrada si - in timp ce traversezi austria, ungaria si o parte de germanie sau italie intr-o zi, Bucuresti-Arad se face in vreo 7-8 ore, dupa care pici mort. Subiectul mai e peisajul dezolant care te loveste cum treci granita, astfel ca poti recunoaste ca esti la noi. Ca parcarile cu toalete sunt un vis, ca civilizatia e inca destul de departe si ca gunoaiele troneaza peste tot. Ah, si ca, pe timp de scadere economica si de crestere de preturi in toata Europa, la noi continua sa fie mai scump ca la ei.

In rest, sper sa nu mai plec, ca tot mai bine e in patul de-acas.

M-am intors alaltaieri, am mers cu trenul pana mi-a iesit pe nas, am simtit Ceske Budejovice, Brno si Bukova, am descoperit Becherovka, am vazut/facut filme si am inceput sa urasc polonezii. Si zau, as putea sa va pun poze, sa va povestesc cu farmec despre noptile cu luna plina si vin, sau despre cum am facut eu primul meu documentar pe care l-am ecranizat intr-un camin cultural ceh. Dar o sa pastrez astea pana mai tarziu, pentru ca deocamdata am primit un comentariu pe care nu am avut rabdarea sa-l citesc, dar poate il cititi voi si-mi spuneti si mie de ce mi se pare asa de amuzanta alaturarea lui Basescu si a extraterstrilor de mai multe feluri.

DEPORTAREA LUI TISMANEANU DIN STATELE UNITE
Serviciul de Informatii Externe
Domnule Razvan Ungureanu
Avand bunavointa domnului L.Pavoni consulul general din New York, acum noua luni’ v-am trimis o scrisoare. In ea am cerut o audienta cu dumneavoastra, sau o convorbire cu o persoana delegata. Cu aceasta oceasta ocazie am vrut sa va prezint documente confidentiale despre Vladimir Tismaneanu.Documentele clarifica materialele aparute in presa, care califica pe V.T. ca agent al securitatii.  Am vrut sa prezint deasemenea acordul meu, la opinia comunitatii romane americane, cu privire la necesitatea deportarii lui V.T.  din Statele Unite. Dinsul a a ascuns serviciului de emigratie, faptul ca a fost membru al partidului comunist si a scris articole in care cerea rasturnarea capitalismului si a sistemului politic american prin forta. Faptul ca a mintit sub juramant, va duce la automat la deportare .Mentionez ca in dosarul lui sunt sunt si alte fapte agravante.Anexez
doua materiale pertinente in acest caz,
Motivul incercarii de a va contacta este extrem de serios. Dumneavoastra sunteti printre putinele  persoane competente, care puteti spune adevarul presedintelui inainte de a fi prea tarziu, pentru dansul si imaginea tariii. Presedintela Traian Basescu trebue sa aiba acces la toate documentele si faptele acestui caz.Dinsul va avea posibilitata de a se distanta
de clanul care care il minte ,manipuleaza si a cere
scuze Romaniei. . In caz contrariu isi va semna singur, sinuciderea politica.
De si a trecut mult timp nu am primit nici in un raspuns. Acest lucru este grav si impotriva legii, care va obliga sa raspundeti oricarei scrisori oficiale. Am avut  nu demult o audienta cu Simona Miculescu ambasador  la ONU
(Au participat deasemenea consulul adjunct A.Berechet si adjunctul misiunii T. Morar) in care am discutat despre Tismaneanu si am cerut
sa fiu contactat de SIE ,la orice nivel.Din nou fara nici un rezultat. Mentionez ca ca am discutat aceasta problema cu diplomatul Ilinca Ilie Ilie de ambasada de multe ori, si cu consulul L.Pavoni chiar acum o ora.
Domnule director,
Faptul ca incercati sa blocati informatii despre un spion este de o gravitate exceptionala. Faptul ca nu lasati ca servici de informatii sa aiba acces la informatii, trebue sa intre in atentia parlamentului.Cu alte cuvinte SIE nu este lasat sa-si faca datoria.
Este o ultima incercare. In caz contrariu voi trimite spre publicare articolul ,pe doua pagini “Deportarea  agentului Volodea” ziarului New York Magazin.

IMMIGRATION-DEPORTATION
1. Anarchists;
2. Aliens advocating or teaching opposition to all organized government;
3. Aliens who are members of or affiliated with the Communist Party or any other totalitarian organization;
4. Aliens, not already covered by the preceding classes, advocating the economic, international, and governmental doctrines of world communism;
5. Aliens advocating the overthrow, by force and violence, of the United States government, or any of its officers;
6. Aliens who write, publish, or distribute materials which are subversive;
7. Aliens who affiliate with persons who write, publish, or distribute subversive literature;
8. Aliens whom the Attorney General believes entered the United States principally or incidentally to engage in activities endangering the welfare, safety, or national security of the United States.

U.S. Supreme Court
Berenyi v. Immigration Director, 385 U.S. 630 (1967)
Berenyi v. Director,                                                                              Immigration and Naturalization ServicePetitioner, an alien who entered this country from Hungary in 1956, filed apetition for naturalization in 1962. In connection therewith, he denied under oath that he had been a member of the Communist Party, or that he had been connected or associated with the Party, either directly or indirectly. The Attorney General opposed the petition, and at the District Court hearing, produced two witnesses whose testimony indicated that petitioner had been a Party member in Hungary. Petitioner denied Party membership, and presented witnesses who testified to his opposition to Communism. The District Judge found that petitioner became a Party member in 1945, remained so for a number of years, attended Party meetings, and that petitioner had thus testified falsely in connection with his citizenship application. Since §§ 101(f) and 316(a) of the Immigration
and Nationality Act provide that an applicant who
gives such false testimony is not “a person of good moral character” within the meaning of the Act, and is therefore ineligible for naturalization, the court denied petitioner’s citizenship application.

Deci va las, sa aveti o saptamana fara mine.

Cat despre mine, nu va faceti griji. Nu raman acolo in timpul razboiului de o suta de ani, sper.

PS: Bagajele si 24 de ore de mers cu trenul sunt o perspectiva totusi inspaimantatoare.

15 minute pana la direct. Prelipceanu si Chiriac (personajele de mai sus) la machiaj.

Uitandu-se in oglinda, in timp ce machioza cauta pudra, numitul Prelipceanu isi spune, ca de la barbat la barbat : “Cine e taticu’ lor, a? Ce va spune fata mea? Sunt un profesionist, manca-l-ar tata pe el! Si ce privire am cand ma sprijin pe un cot, si ce bine imi sta cu ochelarii astia! Sunt un maestru, taticu’…“

Chiriac e aproape gata. O tanti multifunctionala ii da cu mult fixativ si ea se uita atent in decolteu, cu o figura preocupata : “Mm.. Oare atarna prea rau? Sa-mi mai strang sutienul?  Misto sacou mi-au dat azi, dar o bluza mai de Doamne ajuta nu puteau sa gaseasca si ei? Lasa ca o sa compensez printr-o fata de profesionista si o dictie impecabila. “

-Cosmin, arat OK, ma ? Sa-mi mai trag de bluza sau se vede bine ?

-Lasa ca trag eu de ea, dupa ce iesim din emisie, pisi. Da’ e ca-mi sta bine cu ochelarii astia?

-Mhm…

Cateva minute mai tarziu, in studio, cei doi se pun in coate pe masa de stiri si isi iau mutrele de direct. In doua secunde ii buseste rasul si mai incearca o data. Si inca o data. Si inca o data. Nu te poti plictisi de faza asta, mai ales ca daca te uiti in vreun monitor, ti se pare ca aduci cu Charlie’s Angels in formatie oarecum alterata. Vin externele, vin si internele si au mai trimis de la machiaj o perie si-un fixativ. Isi pun lavalierele, se face proba, totul ok, zambet profesional, 15 secunde pana la direct.

Deja e timpul sa te faci ca scrii si ca-ti pui foile in ordine. Surprinzator, faza asta inca mai functioneaza la publicul larg. Chiriac pune diacritice, atunci cand se plictiseste sa scrie in aer, cu doi milimetri deasupra foii si Prelipceanu isi scrie inca numele.

Big Boy Cosmin Prelipceanu, acum prezentator de stiri + alte titluri pompoase pe la Realitate, inca nu poate trece peste mandria ca s-a transformat din tocilarul lungan de care radeau toti in jurnalistul perfect, cu mutra calcata la milimetru si apretata. Si ce bine-i sade lui cravata, manca-l-ar tata, Mam-mare, Mamita si Tanti Mita pe deasupra. Si ochelariiiii, ptiu !

Laurica, Doamna Laura Chiriac e putin picata din luna, de la France Presse mai bine zis. O fi ea buna la reportaje externe (dar lasati-ma sa ma indoiesc), doar ca la direct e praf.

3, 2, 1 - se aprinde becul rosu.

Buna seara, doamnelor si domnilor - sunt Cosmin Prelipceanu si ce bun sunt , iar eu sunt Laura Chiriac da, ma, esti bunut si va spunem bine ati venit la Stirile Realitatii.

Urmeaza, prompterul si casca la greu, pentru ca foile cu interne si externe pe care prezentatorii isi caligrafiaza diverse sa convinga publicul ca isi scriu singuri stirile si le lucreaza pana la ultima secunda - sunt, se fapt, extrem de laconice si reprezinta un minim suport in caz ca pica celelalte doua alternative.

Si pentru cine avea indoieli ca lucrurile sunt curate pe la posturile TV, va spun eu ca lui Cosminel ii place mult sa se admire in timp ce spune de prompter (se vede asta pe fata lui) si sa se gandeasca ce bine arata el cand isi da cravata jos. Si ca Laura Chiriac se gandeste daca o fi mai ramas Pfanner de fructe de padure si daca sa poarte lenjeria de dantela sau sa ramana fara in noaptea asta.

Pe-acolo se strecoara si gafele de presupusi jurlanisti. Si au loc destuuuule.

Din nou, with a bullet.

Femeia, cand vrea sa arate ca nu-i pasa,

Se face frumoasa.

Si cand vrea sa arate ca ii pasa,

Se face tot frumoasa.

Ce vreti, cand se satura de jocuri de copii, trece la de-alea de adulti.

M-am trezit de dimineata, cu senzatia aia stranie ca am ceva de facut. Surprinzator, eram infasurata toata in cearceaf, in pozitie fetala. La dracu’, s-a facut frig. Prin perdeaua rudimentara de panza, etern provizorie, intra in camera lumina egala. Aproape rece. Aproape ca nu mai e vara.

M-am ridicat in capul oaselor, am dat o tura pana la baie pe gresia rece si m-am intors. Cred ca am citit vreo zece minute din Posibilitatea unei insule. As fi mai citit, dar am terminat-o - si sa citesc si cuprinsul nu ma entuziasma cu nimic. Ar fifost ca si cand as trage cu dintii de viata unuia deja pe moarte.

Am tras o pereche de blugi taiati pe mine si m-am dus, ametita, spre bucatarie. Simteam in stomac o oarecare activitate in gol, care ma rodea. Incepeam sa ma autodiger, cate putin. Pe aragaz stateau, din partea familiei, niste cartofi, ficaciori de pui si o tigaie, de care atarna greu un mesaj subinteles: Fa-ne de mancare! Stiam ca nu va fi nimic gata in timp util si oricum nu ma omor dupa carne, cu atat mai mult dupa organe interne de animale cu garnitura de piure de cartofi.

In frigider batea vantul. In afara de mustar, maioneza, ketchup, niste conserve de peste mult prea sarate pentru gustul meu si niste legume cumparate de ceva timp, nu era nimic.

Futu-i. M-am aventurat sa-mi fac, totusi, ceva de mancare, asta la modul impropriu spus. Am desfacut o conserva de peste. Am scurs-o cat am putut de ulei, apoi am amestecat-o cu maioneza. Nici macar lamaie nu era, mi-as fi pus cativa stropi de suc sa fac amestecul suportabil. N-as fi putut s-o mananc, daca nu era o jumate de rosie aproape uscata, din care imi taiasem de ieri. Era inca buna si dulce, dar in loc sa amelioreze gustul ala atat de sarat, contrasta si mai mult cu el. N-am putut sa mananc tot.

Mi-am facut un ceai, in schimb. De mere, preferatul meu, nu mai era de mult. Ala de capsuni se terminase sub nasul meu si cel de plante, nu stiu ce dracie fitoactiva, are un gust prea nasol pentru mine. Macar mai erau cateva pliculete de verde. Cu miere.

Dar s-a racit in timp ce taiam cartofii.

Cand am deschis geamul, m-a lovit o pala de vant rece si mi-am dat seama ca de mult imi inghetasera picioarele.

Si cam asa incepe sfarsitul de vara.

Mai pe sau pe langa subiect (nu stiu daca am tinta in seara asta, dar mi se scuza, ca nu-s barbat si nu mi se impun asemenea rigori), aud un comentariu stupid la meciul in care probabil e implicata si Steaua pe undeva. Si iata-ma clampanind din taste, cel putin sa va spun si voua duda. Ca daca nu te uiti la meci n-ai, in mod logic, de unde s-o stii. Iar daca te uiti, din nou n-o auzi ca esti prea implicat sufleteste. Cand te afli voit sau nevoit intr-o stare intermediara celor doua, poti deja sa diseci si sa analizezi sintactic si morfologic situatia.

Domnul comentator sportiv a spus despre un spaniol, pare-mi-se, ca are cunostinte despre psihologia atacantului roman intrucat a fost coleg pe nustiuunde cu Ciprian Marica. Ete fleushque ! Hai ca aceasta imi placu nespus. Daca cineva imi poate explica psihologia de comentator de sport, e invitat sa se simta liber si neingradit.

In continuare (sau pe undeva pe-acolo), ca un observator obiectiv al realitatii de tramvai ce sunt, o sa dezbat ce altceva decat psihologia comunicatoarelor de tramvai. Pentru un studiu de caz ceva mai concis, fac precizarea ca e de fapt autobuz, poarta in frunte un foarte pixelat numar cinci si merge in Ploiesti intre Spitalul Judetean si Mihai Bravu. Prietenii stiu de ce.

De obicei, autobuzul are un public oarecum fix, pe langa tiganii vesnic nomazi care se urca mereu la noroc, sau babutele dezorientate si inainte in varsta, care nu mai fac diferenta intre rosii si ardei, la fel cum nu mai deosebesc traseele intre dansele. Nu radeti, se intampla asta pe bune.

Trecand mai pe fast-forward la publicul fix, el e constituit din femei bigote de varsta a doua, care formeaza un nucleu social in jurul Bisericii Ortodoxe din Mihai Bravu. Despre ele am tras eu concluzia ca ar avea nevoie sa vorbeasca cu cineva. Cu oricine. Cu cine se poate.

Pentru ca discutiile din 5 (si nu numai, dar asta e un studiu de caz) sunt mai intotdeauna paralele. Fiecare spune ce are pe suflet. Indiferent de subiect. Fiecare vorbeste pentru sine, cat sa spuna ca a avut o discutie interesanta pe teme filosofico-religioase cu Doamna Didina. In realitate insa, discutia asta se centreaza pe cum au renovat ei cu banii trimisi de Silvia si Ion din Italia si, de cealalta parte a baricadei, pe cum Tanti Lenuta e nascuta in zodia berbecului si e singuratica. Pe undeva pe la mijloc, se unesc cele doua subiecte intr-un Doamne-ajuta si totul e minunat. Plus ca am rezolvat si tema metafizicii din conversatie.

Pe punctul doi din ordinea de zi se situeaza frazele goale. Ele sunt menite sa sareze/pipereze o sueta de trei statii sau sa incheie o discutie care oricum nu merge nicaieri. Daca sunteti curiosi, sa analizam exemplul:

• “mai sunt si oameni…” —> se completeaza cu de-astia, nerusinati, norocosi, credinciosi si in final fraza invariabila pe lumea asta. O concluzie inteligenta, care nu va da niciodata gres pentru ca nu spune nimic. De obicei, daca e cald si faci prea mult efort, e de inteles a sari peste completarea frazei. E de-ajuns sa o spui stas si ai iesit dama ntelectuala. Ceea ce va dorim si dumneavoastra.
• “eh, asa e viata”
• “ce sa facem, asta e…”

Si daca nu ma credeti, fac eu cinste cu un bilet. Urcati-va randomly intr-un mijloc de transport in comun, mergeti 3 statii cel putin. Dupa asta… Dumnezeu cu mila, ca doar in fiecare cartier tre sa fie cel putin o biserica.